filosofii mei favoriti spun ca aproape tot ceea ce suntem, suntem datorita altora -
limbajul l-am invatat de la altii si, atunci cand vorbim, folosim cuvintele altora – cuvintele pe care le stim de la parinti, profesori, prieteni, scriitori favoriti.
ceea ce stim sa facem am invatat de la altii – de exemplu, am invatat sa scriu de la adi, am invatat sa fac consiliere de la angela si ran, sa citesc atent un text si sa merg spre structura lui de adancime de la aurelia, sa respir pe pielea celuilalt si sa-l fac sa tremure de la natalia.
ideile noastre, conceptiile noastre, le-am invatat tot, in mare masura, de la altii – am fost de acord cu ceea ce ni s-a spus, cu ceea ce am citit, si am pornit de la asta pentru a ne elabora conceptii proprii.
modul nostru de a actiona l-am invatat tot de la altii – am vazut cum reactioneaza la unele situatii oamenii dragi noua, oamenii cu care vrem sa ne asemanam, si am inceput si noi sa actionam asa.
un coleg de-al meu avea un carnet in care, de fiecare data cand invata ceva nou si important pentru el, ceva ce voia sa pastreze, nota data, persoana si lucrul pe care il invatase de la ea. si-si revedea, periodic, notitele.
este un exercitiu interesant – pe care, iarasi, l-am invatat de la cineva, intr-o sala in care se adunasera vreo 10 oameni pentru un workshop inchis – care ne poate ajuta sa ne dam seama ca noi suntem un nod intr-o retea formata din toti cei cu care am interactionat vreodata. toti cei de la care am luat ceva ce ducem mai departe acum.
exercitiul consta in asta: intr-un loc linistit, incercam sa ne amintim de toti oamenii importanti pentru noi – de toti cei care au lasat ceva in noi – sa identificam care sunt partile din noi pe care le avem datorita lor. sa le multumim, in gand, pentru ele. eventual sa ne rugam pentru ei. dar cel putin sa ni-i amintim.
incercam?
